Contenido
- O călătorie în trecut la Cau d’en Borràs
- Unde se află Cau d’en Borràs? Localizare și caracteristici naturale
- Cine a descoperit situl arheologic? Povestea lui Vicente Borràs
- Așa arată adăpostul-prăpastie: un ascunziș preistoric înOropesa del Mar
- Viața cu sute de mii de ani în urmă: rămășițe de animale și umane
- Munca arheologilor: ce s-a descoperit și cum a fost studiat
- Curiozități de la Cau d’en Borràs: descoperiri surprinzătoare
- Importanța Cau d’en Borràs în istoria preistorică a Spaniei
- Cum poți vizita Oropesa del Mar și descoperi patrimoniul său incredibil?
- Referințe și mulțumiri
O călătorie în trecut la Cau d’en Borràs
Când ne gândim la Oropesa del Mar, probabil ne vin în minte plajele sale, castelul medieval sau promenada sa plină de viață.
Cu toate acestea, ascuns printre munții din apropiere, există un colț mult mai vechi și mai fascinant: Cau d’en Borràs, un sit preistoric care ne transportă cu sute de mii de ani în urmă, când primii oameni și numeroase animale sălbatice populau aceste ținuturi.
Cau d’en Borràs nu este doar o peșteră; este o adevărată mărturie a trecutului îndepărtat.
Aici, arheologii și paleontologii au dezgropat vestigii unice care povestesc istoria primelor așezări umane din zona mediteraneană a Peninsulei Iberice.
Datorită eforturilor unor cercetători precum Eudald Carbonell, Jordi Estévez, Francesc Gusi și descoperirii inițiale făcute de Vicente Borràs, astăzi putem afla cum era viața în Pleistocenul Mijlociu.
Acest articol te va ajuta să descoperi toate secretele peșterii Cau d’en Borràs: amplasarea sa, incredibila sa faună fosilă, uneltele de piatră create de strămoșii noștri și procesul fascinant de excavare și studiu.
Pregătește-te pentru o călătorie într-un trecut atât de îndepărtat, încât este greu de imaginat!
Sursă principală: cuevascastellon.uji.es
Unde se află Cau d’en Borràs? Localizare și caracteristici naturale
Cau d’en Borràs se află într-un loc privilegiat din punct de vedere natural și strategic.
Situat pe versantul estic al Sierra Litoral del Señor sau de Orpesa, acest adăpost-prăpastie se deschide la o altitudine de aproximativ 140 de metri deasupra nivelului mării, chiar la trecerea dintre munți și câmpiile de coastă ale Plana Alta, în provincia Castellón.
Din punct de vedere administrativ, aparține comunei Oropesa del Mar, o zonă cunoscută astăzi pentru turismul de plajă, dar care, în vremuri îndepărtate, oferea un refugiu ideal pentru animale și oamenii primitivi.
Localizarea sa exactă corespunde coordonatelor 40°05'10" E / 0°48'22" N, în cadrul foii 616 Villafamés a Hărții la scara 1/50.000 a Institutului Geografic și Cadastral.
Din punct de vedere geologic, Cau d’en Borràs se află pe terenuri infracretacice, mai precis pe formațiuni de calcar și marne din Aptianul Gargarensis.
Regiunea este puternic carstificată, adică terenul a fost modelat de dizolvarea rocilor, formând cavități, fisuri și prăpăstii, precum cea care dă naștere zăcământului.
Această structură, împreună cu o rețea de falii, transformă zona într-una foarte permeabilă la acțiunea apei.
O caracteristică esențială a mediului înconjurător este protecția sa naturală împotriva vânturilor puternice și a schimbărilor climatice bruște, ceea ce asigura condiții relativ stabile în trecut.
În plus, în apropierea peșterii mai există încă un mic izvor activ, cunoscut sub numele de „Fuente del Señor”, precum și o râpă cu același nume, elemente care asigurau accesul la apă în perioadele cele mai secetoase.
Toate acestea fac din Cau d’en Borràs un adevărat punct de belvedere natural asupra coastei mediteraneene și un martor tăcut al modului în care era viața în Pleistocen, cu mult înainte ca „Oropesa del Mar” să devină destinația turistică pe care o cunoaștem astăzi.
Cine a descoperit situl arheologic? Povestea lui Vicente Borràs
În spatele fiecărei mari descoperiri arheologice se ascunde, de obicei, o poveste de curiozitate, pasiune și întâmplare.
În cazul sitului Cau d’en Borràs, protagonistul acestei povești este Vicente Borràs, un locuitor dOropesa del Mar, pasionat de excursiile în natură în căutarea vestigiilor arheologice.
În timpul uneia dintre nenumăratele sale excursii pe munții de pe litoralul localității sale natale, Vicente Borràs a dat peste o cavitate discretă, dar promițătoare. Îndemnat de instinctul său și de interesul pentru istorie, a decis să o exploreze.
În interiorul acesteia a găsit diverse fragmente de resturi litice (unelte de piatră) și oase fosile care i-au atras rapid atenția.
Conștient de valoarea potențială a descoperirii sale, Vicente nu a întârziat să ia legătura cu Serviciul Provincial de Arheologie din Castellón.
Nu numai că a raportat descoperirea, dar a și depus mai multe dintre rămășițele găsite, dând dovadă de un respect evident față de patrimoniu și de o atitudine exemplară, care a permis demararea corespunzătoare a procesului științific.
Arheologul provincial, Francesc Gusi, s-a deplasat la fața locului și a confirmat importanța deosebită a sitului.
Acest lucru a determinat organizarea, în 1979, a unei campanii de săpături preliminare, la care au participat specialiști de renume precum Eudald Carbonell și Jordi Estévez, precum și Institutul de Ecologie al Cuaternarului din cadrul CSIC din Barcelona.
Datorită perseverenței lui Vicente Borràs și dragostei sale pentru arheologie, astăzi Cau d’en Borràs este recunoscut ca un loc cheie pentru înțelegerea preistoriei litoralului mediteranean spaniol.
Un mic gest de explorare personală s-a transformat într-o contribuție majoră la cunoașterea colectivă.
Intrarea în Cau d’en Borràs. Lângă scări se mai pot observa încă ultimele urme de pământ acumulat în exterior, provenit din peșteră.
Așa arată adăpostul-prăpastie: un ascunziș preistoric înOropesa del Mar
Cau d’en Borràs nu este o peșteră tradițională de mari dimensiuni, deschisă către peisaj, ci mai degrabă o combinație între un adăpost și o prăpastie-diaclasă, caracteristici tipice ale terenului carstic în care se află.
Intrarea în Cau d’en Borràs este îngustă și de formă pătrată, având aproximativ 1,80 metri lățime și 1,30 metri înălțime.
Printr-un mic coridor de aproximativ 5,5 metri lungime se ajunge la o diaclasă verticală, adică o fisură adâncă care pătrunde în stâncă.
Această diaclasă nu este doar un simplu pasaj; este un adevărat puț natural care, la momentul excavării, atingea o adâncime de cel puțin 8 metri.
Deschiderea superioară a prăpastiei se îngustează pe măsură ce coboară, deși ulterior se lărgește din nou, formând un spațiu subteran unic și provocator pentru exploratori și arheologi.
Prăpastia-diaclasă comunica cu exteriorul printr-un horn vertical îngust, în prezent aproape obstrucționat de resturi naturale.
Acest canal a fost probabil calea de intrare a sedimentelor, a animalelor și, ocazional, a ființelor umane timp de mii de ani.
Atmosfera din interiorul peșterii era foarte specială: acumularea de sedimente a generat o stratigrafie complexă de până la 14 niveluri distincte, formate din straturi de argilă, pietriș și breci osoase (roci amestecate cu resturi fosile).
Această stratificare reflectă mii de ani de istorie naturală, în care diverse evenimente climatice și ecologice și-au lăsat amprenta.
În plus, au fost găsite urme de stalagmite rupte și concrețiuni calcaroase, indicatori ai unui mediu subteran activ și umed în anumite perioade, foarte diferit de climatul mai uscat care caracterizează regiunea în prezent.
Pe scurt, Cau d’en Borràs era un refugiu perfect: ascuns, protejat, greu accesibil pentru prădătorii mari sau dușmani și situat strategic în apropierea surselor de apă și cu vedere liberă spre litoral.
Aceste condiții explică de ce a fost ales ocazional atât de animalele sălbatice, cât și de primele grupuri umane care au trecut prin regiune.
Imaginea 1 – Secțiune verticală a prăpastiei-diaclazei cu secțiunea stratigrafică corespunzătoare
Viața cu sute de mii de ani în urmă: rămășițe de animale și umane
A explora Cau d’en Borràs înseamnă a deschide o fereastră către o lume pierdută, unde viața era foarte diferită de cea de astăzi.
Datorită descoperirilor arheologilor și paleontologilor, știm că, în urmă cu aproximativ 400.000 de ani, această peșteră a fost martora coexistenței animalelor sălbatice și a oamenilor primitivi.
Rămășițele fosile recuperate din diferitele straturi ale sitului sunt impresionante atât prin cantitate, cât și prin varietate.
Printre animalele cele mai remarcabile se numără mari carnivore precum râsul, pantera, un canid de talie mică și un ursid care ar putea aparține genului Plionarctos.
De asemenea, au fost găsite oase de mamifere mici, precum cârtițe, șoareci (Apodemus sp. și Microtus sp.), iepuri și numeroase specii de păsări, ceea ce sugerează că peștera a fost un punct de atracție pentru fauna locală.
Însă una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri a fost identificarea rămășițelor unui animal foarte special: Hemitragus bonali, o specie dispărută de capră sălbatică.
Este prima descoperire a acestei specii pe Peninsula Iberică. Hemitragus bonali locuia în zone montane cu climă temperată, iar prezența sa ajută la datarea celor mai adânci straturi ale sitului în Pleistocenul Mijlociu.
În ceea ce privește prezența umană, indiciile sunt la fel de revelatoare.
Au fost descoperite unelte de piatră — nuclee, așchii, percutori — aparținând unei culturi arhaice, probabil legată de primii Homo heidelbergensis sau arcantropini europeni.
Aceste piese au fost realizate într-un mod foarte rudimentar, din bolovani culeși de pe plajele din apropiere sau din pietre locale.
Nu se observă tehnici elaborate de cioplire secundară, ceea ce indică faptul că erau instrumente destinate unor utilizări imediate, precum tăierea cărnii sau prelucrarea materialelor.
Tipul de ocupare umană pe care îl dezvăluie Cau d’en Borràs nu a fost nici de lungă durată, nici permanent. Lățimea redusă a prăpastiei și condițiile sale limitate sugerează vizite sporadice: grupuri mici care, poate în timpul expedițiilor de vânătoare, au profitat de adăpost pentru a se refugia scurt, a se odihni sau a-și prelucra prada.
În concluzie, Cau d’en Borràs este un cadru care permite să ne imaginăm o viață dură și sălbatică, în care fiecare zi era o luptă pentru supraviețuire într-un mediu natural încă virgin.
Vedere parțială din partea superioară a prăpastiei-diaclasă asupra dezvoltării verticale a acesteia.
Munca arheologilor: ce s-a descoperit și cum a fost studiat
După descoperirea inițială făcută de Vicente Borràs, Serviciul Provincial de Arheologie a organizat în 1979 o primă campanie de săpături științifice.
La aceasta au participat experți de înalt nivel, precum Eudald Carbonell, Jordi Estévez și Francesc Gusi, cu sprijinul consultativ al Institutului de Ecologie al Cuaternarului din cadrul CSIC din Barcelona.
Munca la Cau d’en Borràs a reprezentat o adevărată provocare. Arheologii au început prin a realiza o planimetrie detaliată a adăpostului-prăpastie, măsurând fiecare secțiune și elaborând o secțiune stratigrafică precisă.
Au fost identificate 14 niveluri diferite de sedimente, alternând între argile, pietrișuri și breci osoase.
Fiecare strat conținea dovezi valoroase:
- Rămășițe de faună fosilă, precum oase de carnivore, erbivore și păsări.
- Unelte de piatră, precum nuclee, percutatoare și așchii.
- Concrecții calcaroase și fragmente de stalagmite, care au oferit indicii despre condițiile climatice din trecut.
O parte esențială a muncii a constat în cernerea minuțioasă a pământului depus atât în interiorul, cât și în exteriorul peșterii.
Datorită acestui proces, au fost recuperate numeroase microfosile și piese arheologice care ar fi trecut neobservate în cadrul unei săpături convenționale.
În plus, rămășițele au fost trimise pentru analize specializate:
- Fosilele animale au fost studiate la Laboratorul de Cuaternar al CSIC.
- Materialele litice au fost clasificate și conservate la Serviciul Provincial de Arheologie, iar unele dintre ele au fost expuse la Muzeul Provincial din Castellón.
Un aspect interesant este faptul că o parte din echipa care a participat la săpături a inclus atât arheologi profesioniști, cât și voluntari entuziaști, demonstrând că pasiunea pentru preistorie poate mobiliza o întreagă comunitate.
Datorită acestui efort, astăzi cunoaștem în detaliu nu doar vestigiile materiale, ci și contextul ecologic, climatic și cultural al locuitorilor preistorici dOropesa del Mar
Vedere parțială a nivelurilor 4, 5 (2,70/4,30 m).
Fundul provizoriu al șanțului cu nivelurile 8–14 (5,30/8 m).
Imaginea 2 – Unifacial de tip „chopper”; 1. Nucleu cu o singură extracție; 2. Percutor cu decantare distală; 3. Unifacial de tip „chopper”; 4. Așchie de talon cortical; 5. Percutor cu urme de ciocănire
Imaginea 3 - A) Tibia distală dreaptă de Capra. B) Tibia distală dreaptă de Hemitragus. Vederi din față. C) Tibia dreaptă de Capra. D) Tibia dreaptă de Hemitragus. Vederi din partea articulară distală.
Curiozități de la Cau d’en Borràs: descoperiri surprinzătoare
Cau d’en Borràs este important nu doar datorită vechimii sale, ci și datorită mai multor descoperiri unice care au captat atenția cercetătorilor.
Iată câteva dintre cele mai fascinante curiozități descoperite în acest sit:
Unelte de piatră realizate din bolovani
Oamenii care au trecut prin Cau d’en Borràs nu foloseau orice piatră.
Multe dintre uneltele găsite au fost confecționate din pietre rotunjite de valuri, adunate de pe plajele din apropiere. Aceste pietre erau apoi ciocănite într-un mod simplu, dar eficient, pentru a crea instrumente tăietoare, precum „choppers” — topoare primitive cu o singură muchie tăietoare.
Acest fapt ne vorbește despre o adaptare inteligentă la mediu: primii locuitori foloseau resursele naturale cele mai accesibile pentru viața lor de zi cu zi.
Fără urme de foc sau de viață sedentară
Spre deosebire de alte situri arheologice, precum L’Aragó sau Lunnel Viel din Franța, la Cau d’en Borràs nu s-au găsit urme de focuri sau structuri domestice.
Acest lucru confirmă faptul că utilizarea sitului a fost mai degrabă ocazională decât rezidențială, fiind ideală pentru vânători în tranzit sau grupuri de culegători.
Rămășițe ale unui animal „necunoscut” în Peninsula Iberică
Una dintre cele mai mari comori descoperite este, fără îndoială, prezența rămășițelor de Hemitragus bonali, o specie dispărută de capră sălbatică care nu fusese documentată niciodată până atunci în Spania.
Până atunci, specia era cunoscută doar în anumite zone din Franța. Acest lucru face din Cau d’en Borràs un punct-cheie pentru înțelegerea expansiunii speciilor în timpul Pleistocenului Mijlociu.
Semne de activitate umană sporadică
Prezența uneltelor litice alături de rămășițele animalelor sugerează că mici grupuri umane au folosit adăpostul ca refugiu temporar. Nu au locuit acolo în mod continuu: se pare că ajungeau acolo, își prelucrau prada și apoi își continuau drumul.
De fapt, într-unul dintre straturile cele mai adânci a fost găsită o coloană vertebrală completă a unui animal, probabil aruncată acolo după ce fusese tranșată la intrarea în peșteră.
Fiecare dintre aceste detalii transformă Cau d’en Borràs într-o adevărată capsulă a timpului, o piesă fundamentală pentru reconstituirea vieții strămoșilor noștri de pe litoralul mediteranean.
Importanța Cau d’en Borràs în istoria preistorică a Spaniei
Cau d’en Borràs ocupă un loc special pe harta arheologică a Peninsulei Iberice.
Deși este mai puțin cunoscut decât siturile mari precum Atapuerca (Burgos) sau Peștera Victoria (Murcia), valoarea sa științifică este incontestabilă.
În primul rând, este una dintre puținele mărturii directe ale ocupării umane pe litoralul mediteranean în timpul Pleistocenului Mijlociu.
În timp ce majoritatea siturilor importante se află în interiorul peninsulei sau sunt asociate cu așezări stabile, Cau d’en Borràs documentează un mod de viață mai sporadic, probabil legat de grupuri de vânători-culegători care explorau munții de pe coastă.
Poziția sa geografică — înaltă, protejată, cu vedere la mare și aproape de surse de apă — se potrivește perfect cu modelele de așezare utilizate de oamenii din acea epocă.
Ce face ca situl Cau d’en Borràs să fie unic?
- Faună deosebită: Prezența speciei Hemitragus bonali îl transformă într-un punct de referință pentru studiile privind dispersia speciilor în timpul Pleistocenului.
- Industria litică arhaică: Instrumentele descoperite mărturisesc tehnici de cioplire foarte rudimentare, specifice primelor culturi umane din Paleoliticul inferior.
- Legături europene: Prezintă caracteristici comune cu situri franceze precum Lunnel Viel și L’Aragó, ceea ce sugerează existența unei continuități culturale de-a lungul arcului mediteranean occidental.
O verigă lipsă între sudul și nord-estul peninsulei
Arheologii au subliniat că situl Cau d’en Borràs este situat strategic între marile concentrări de depozite preistorice din sud (cum ar fi El Aculadero, în Cádiz) și din nord-est (cum ar fi Cau del Duc de Ullà, în Girona).
Studiul acestuia contribuie la completarea hărții rutelor migratorii și a ocupării umane în vremuri atât de îndepărtate.
Cum poți vizita Oropesa del Mar și descoperi patrimoniul său incredibil?
O vizită lOropesa del Mar înseamnă mult mai mult decât a te bucura de soare și plajă. Acest colț al provinciei Castellón ascunde adevărate comori istorice, precum Cau d’en Borràs, care completează perfect orice escapadă culturală sau în natură.
Deși Cau d’en Borràs nu este în prezent un sit arheologic deschis vizitelor turistice în masă (datorită amplasării sale și statutului de zonă protejată), cunoașterea existenței sale adaugă o valoare specială vizitei la Oropesa.
Poți explora împrejurimile sale naturale prin traseele de drumeție care străbat Sierra de Oropesa și Barranco del Señor.
De pe vârfurile acestor munți, vei avea parte de priveliști impresionante asupra mării și a reliefului care, cu mii de ani în urmă, a servit drept refugiu pentru strămoșii noștri.
Alte locuri pe care nu trebuie să le ratezi în „Oropesa del Mar”:
- Centrul vechi: un labirint de străzi medievale pline de istorie și colțuri pitorești.
- Castelul din Oropesa: fortăreață arabă din secolul al XI-lea, cu vizite ghidate.
- Turnul Regelui: vechi turn defensiv cu vedere la mare, din secolul al XVI-lea.
- Plajele: La Concha, Morro de Gos sau Playa de la Renegà, perfecte pentru a te relaxa după o excursie culturală.
- Via Verde del Mar: Ideală pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta, care leagă Oropesa de Benicàssim.
Iar dacă ești pasionat de arheologie sau paleontologie, nu ezita să vizitezi Muzeul de Etnologie din Castellón, unde sunt expuse unele dintre descoperirile de la Cau d’en Borràs.
Pe scurt, „Oropesa del Mar” este locul perfect pentru cei care doresc să îmbine natura, istoria și relaxarea. Cau d’en Borràs reprezintă un capitol fundamental în această istorie ascunsă sub pământ... și acum, de asemenea, în itinerariul tău!
Situl arheologic merită vizitat, iar în împrejurimi mai sunt multe alte lucruri de văzut. Castelul, centrul vechi, punctul de belvedere și plajele sunt cuprinse în ghidul Ce poți face în Oropesa del Mar.
Referințe și mulțumiri
Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită cercetărilor efectuate de arheologi și paleontologi de renume, precum Eudald Carbonell, Jordi Estévez, Francesc Gusi și Vicente Borràs, a căror descoperire inițială a permis deschiderea unei noi ferestre către trecutul sitului „Oropesa del Mar”.
Toate informațiile prezentate aici se bazează pe surse științifice riguroase, în special pe documentul oficial al proiectului de excavare:
Referință principală:
Carbonell, E., Estévez, J., Gusi, F. (1979-1981). Rezultate preliminare ale lucrărilor efectuate la situl din Pleistocenul mijlociu „Cau d'en Borràs” (Orpesa, Castellón). Universitatea Jaume I din Castellón.
Mulțumim tuturor instituțiilor, cercetătorilor și colaboratorilor care au făcut posibilă readucerea la lumină a acestui fragment din istoria umanității.